vineri, 14 decembrie 2012

Stiinta Din Spatele Ideilor Pentru Cadourilor de Craciun!


Cercetari Recente Dezvaluie Ce Cadouri Apreciaza Oamenii Cu Adevarat  


Pentru a fi un adevarat "Mos Craciun" in daruirea Cadourilor de Craciun, de obicei, trebuie sa "patrunzi in mintea si gandurile  destinatarului". Din pacate, studiile psihologice releva ca acordarea cadourilor poate fi un act riscant. 

Nu avem toţi aceleaşi gusturi, motiv pentru care mulţi dintre noi îşi exprimă direct nemulţumirea când vine vorba de cadouri nepotrivite. De multe ori reuşim să „o dăm în bară” chiar şi atunci când cunoaştem pe cineva de ani buni, iar riscul creşte atunci când trebuie să cumpărăm cadouri pentru cei pe care îi cunoaştem de puţin timp. Din fericire, se pare că există unele explicaţii ştiinţifice care ne-ar putea ajuta să dăruim cadouri cu mai mult succes.

Dar din dar se face rai!
Conform unui studiu recent, se pare că cei care ne dau cadouri nu se simt ofensaţi atunci când noi decidem să îl dăm mai departe. Prin urmare, atunci când primim lucruri care nu ni se potrivesc nu ar trebui să ne temem că cei care ni le-au dat se vor supăra. Motivul pentru care oamenii nu s-au simţit jigniţi atunci când cadourile dăruite de ei au fost distribuite mai departe a fost acela că au considerat că fiecare are dreptul de a face ce vrea cu lucrurile pe care le deţine. 
n timpul studiului realizat pe subiecţi americani, 79% dintre participanţi au considerat că  acest obicei de redistribuire a darurilor este de acceptat.


Intenţia nu contează!
De fapt, cadoul contează şi nu intenţia ce a stat la baza cumpărării sau confecţionării lui. Beneficiile unui cadou ales cu grijă sunt resimţite mai ales de persoana care îl dăruieşte şi care simte, prin această acţiune, un sentiment de apropiere faţă de cel care primeşte cadoul. În schimb, intenţia contează doar atunci când un prieten îi dă altui prieten un cadou nepotrivit. 
Banii nu cumpără fericirea!
Doar pentru că eşti dispus să cumperi un cadou foarte scump, asta nu înseamnă că primitorul va fi încântat. Singura excepţie fiind atunci când e vorba de inelul de logodnă. 
Dăruieşte ceea ce ţi s-a cerut!
Chiar dacă credeţi că nu este nevoie de ştiinţă pentru a afla asta, studiile au demonstrat că oamenii apreciază mai mult un cadou atunci când primesc ceea ce au cerut explicit. Uneori oamenii bat apropouri înainte de sărbători, aşa că este bine să fim atenţi la astfel de sugestii. 
Prin urmare, lucrurile cumpărăturile de sărbători devin mult mai simple dacă ţinem minte ceea ce îşi doresc cei apropiaţi.

joi, 6 decembrie 2012

Idei De Cadouri De Craciun ... Unice Care-ti Economisesc Timp Si Bani !


De fiecare dată când intenționam să facem un Cadou îl dorim să fie ... UNIC! Cu atât mai mult când vine vorba de Sărbatorile de Iarna și Cadouri de Craciun, unicitatea acestora se doreste mai evidenta! Problema  e ca taman atunci se pare ca intram in pana de idei, iar avalansa de reclame si oferte de prin toate vitrinele si de pe toate canalele mass-media, pare sa ne zapaceasca si mai tare!
Desi cumparaturile de Craciun pare sa fie o experienta placuta, cand vine vorba de "Ce sa-i cumpar lui unchiu sau lui vara-mea", ne trezim intr-o mare dilema.

Astfel, primul lucru pe care este recomandat atunci cand intram in pana de idei privind cumparaturile cadourilor de Craciun este o ... lista a cadourilor de Craciun! O lista a cadourilor de Craciun pentru toti prietenii, rezultata in urma unei sesiuni de brainstorming.

Cum se face asta?

Trece-ți pe o lista toate persoanele carora intentionati să le face-ți cadouri de Craciun, dar carora NU  STIȚI sigur ce cadouri sa le face-ți. Apoi, pentru fiecare nume, face-ți o sublista cu idei de lucruri care crezi ca și le-ar dori. CHEIA aici este de a nu avea doar o idee pentru cadouri in minte, pentru o persoană. In acest fel, atunci cand veti face cumpăraturile de Craciun veți avea deja formata o gama largita de idei din care sa alegeți. Acest mic ajutor, vor tranforma cumparaturile Cadourilor de Crăciun intr-o sarcina mult mai usoara si mai eficienta, si DA, chiar mai placută !
  

joi, 22 noiembrie 2012

Blacf Friday. Ocazie Pentru A Cumpara Cadouri De Craciun Cu Super-Reduceri

Cum Puteti Beneficia De Black Friday Pentru A Cumpara Cadouri De Craciun La Super Preturi Reduse Pana La 70%???

GiftMarket.ro  

Black Friday 2012 sau Vinerea Neagra, cum i se mai zice, este un obicei care a fost adoptat rapid de marile magazine din Romania, dar in mod special de magazinele on-line, care prin confortul si usurinta acordate clientului de a "se plimba si a compara produsele" au ajuns sa-si creasca numarul de la an la altul.
Dupa cum usor se poate intui, o crestere a numarului de ofertanti inseamna o crestere a ofertelor care conduce automat la o scadere a preturilor! Avantaj pentru noi cumparatorii!!!
Produse evoMAG.ro
Black Friday este un termen folosit pentru prima data in 1961 iar statisticile spun ca incepand cu anul 2003 este cea mai aglomerata zi pentru shopping, pentru comertul traditional! Unii spun ca bate chiar saptamana din Ajunul Craciunului!
Astfel, anul acesta, pe fondul tulburarilor economice, se anunta cele mai mari reduceri din ultimii 5 ani!!!

Plecand de la aceasta premiza, m-am gandit sa va vin in ajutor oferindu-va o lista cu 9 dintre magazinele on-line care ofera cele mai mari reduceri! Exista si magazine care isi respecta numele si nu participa la acest eveniment al reducerilor colective, insa locul de unde cumparati va apartine in intregime dumneavoastra!

In acest an, cele mai mari  reduceri sunt oferite de retaileri, vineri, 23 noiembrie, iar magazinele online cu cele mai mari reduceri sunt:
Produse evoMAG.ro

* evoMAG, cel mai vizitat magazin online este şi cel mai mare dintre toate, cu o gama de peste 85.000 de produse active din domeniul IT&C si Telecomunicatii.

 FunGift.ro  

* FunGift, cel mai mare magazin online de cadouri din Romania!



* CrystalGifts, cel mai complex magazin de cadouri: cadouri personalizate, cadouri si accesorii pentru nunti sau alte evenimente, toate la un loc,din Romania


* GiftMarket, magazin cu reduceri de pana la 50%, pentru toate categoriile de varsta!!!
 

*Amoreza.ro, un sex shop on-line ce comercializeaza o gama larga de produse oferite de branduri de lux la preturi foarte avantajoase! 


* SilverZone.ro, magazin online de bijuterii din argint, pietre semipretioase, handmade si placate cu aur
 
 

*TopCeas.ro, un foarte cunoscut magazin on-line de ceasuri de mana, barbatesti si de dama, unde puteti cumpara DOAR ceasuri originale!!!
Cu ocazia zilei de Black Friday, TopCeas.ro aplica reduceri de pana la 70%!!!



*Wintermag.ro, este un magazin on-line adresat exclusiv pasionatilor de sporturi de iarna unde puteti gasi imbracaminte, incaltaminte, accesorii si echipamente specifice sporturilor de iarna: skiuri, patine, saniute s.a.

Wintermag.ro


 *Elefant.ro, o librarie virtuala care ofera iubitorilor de carti, si cu ocazia Black Friday, o vastă selectie de carte – peste 40.000 de titluri, de muzică – peste 10.000 de albume, de filme – peste 2500 de titluri, cu reduceri de pana la 90%!!!
 


Pe langa aceste 9 magazine on-line, prezentate mai sus am mai identificat:
* Deja renumita editura Nemira, care  in Vinerea Neagră, oferă reduceri de până la 70% şi cele mai bune titluri, recompensate cu premii de referinţă în literatură.
 


* Toyz.romagazin on-line ce comercializeaza o paleta extrem de bogata de jucarii, pornind de la simple figurine, pana la clasicele jucarii de plus, jucarii de exterior, diferite vehicule sau seturi educationale complexe, menite sa dezvolte personalitatea copiilor. Reducerile practicate de Black Friday sunt de pana la 25%!


*Military Shop, este primul magazin din Romania ce ofera echipament de tip militar, vanatoare , outdoor , pescuit, adresandu-se si celor pasionati de stilul Military. Calitatea militara a produselor si gama foarte larga reprezinta cea mai importanta carte de vizita a companiei, urmata fiind indeaproape de renumele propriilor magazine ce functioneaza sub titulatura MILITARY-SHOP.ro.


 

sâmbătă, 13 octombrie 2012

3 Sfaturi Pentru Un Shopping Eficient Al Cadourilor De Craciun online eficient

3 Sfaturi Pentru Achizitionarea On-Line A Cadourilor de Craciun

  
     Primul lucru la care te gandesti cand rostesti cuvantul Craciun, este probabil, cumparaturi, cadouri   si mall-uri aglomerate, dar  acest lucru nu trebuie sa mai reprezinte o problema, deoarece a aparut varianta ... Shopping-ului online.

    Daca esti una dintre persoanele care s-au saturat de stat la randuri in mall-uri aglomerate si de cautat locuri de parcare, atunci experimentarea Shopping-ului online va produce o schimbare in mintea dumneavoastra.
   Datorita tehnologiilor avansate se pot efectua acum aproape toate cumparaturile de Craciun, online,  fara stress si fara a va furisa printre multimea de cumparatori galagiosi. Imaginati-va ..... de a rasfoi prin catalogul de magazine online,din confortul casei ascultand in casti muzica preferata, iar tot ceea ce    trebuie sa faci pentru a cumpara un produs, este acela de a da cateva click-uri.

    Puteti chiar solicita un mod sau altul de ambalare, iar cadoul va fi livrat acasa.
   Nu este de mirare ca rata cumparaturilor online castiga popularitate cu o viteza fantastica.
   Cu toate acestea, pentru a fi siguri ca veti obtine cadourile de Craciun la timp, si in conditii de siguranta, va ofer  3 sfaturi pentru a va veni in ajutor:



   1. Incepe sa-ti faci o lista a persoanelor dragi, carora doresti sa le faci un CADOU si studiaza cataloagele On-line din timp!
  
    Este foarte important sa incepi sa faci cumparaturile pentru Craciun, din timp. Aprovizionarea cu aceste produse incepe in toate  magazinele din luna noiembrie, iar in cazul magazinelor Online, acest lucru se face chiar mai devreme.
    Programarea din timp a cumparaturilor de Craciun, va va asigura primirea tuturor cadourilor in timp, fara a suporta costuri suplimentare de urgenta, sau alte probleme de transport. Cu siguranta nu doresti sa-ti dezamagesti rudele si prietenii oferindu-le cadouri cu intarziere, dar in acelasi timp, nu doresti sa cheltuiti inutil.
    Solicitarea, in mod normal, a transportului standard, inseamna tarife rezonabile si la un volum mai mare de cumparaturi, se pot obtine chiar si reduceri de pret(ln unele cazuri fiind chiar GRATUIT!).
    Pe de alte parte, nimeni nu doreste sa cumpere cadouri prea din timp, fie ca, ajungand prea devreme, cadourile vor ocupa prea mult spatiu, sau vor fi uitate intr-un anumit loc, ori nu-si mai indeplinesc rolul de cadou de Craciun.
    De aceea, cumparaturile cadourilor de Craciun, trebuie facuta cu grija. Perioada optima pentru efectuarea cumparaturilor de Craciun, Online, este cuprinsa intre jumatatea lunii octombrie si inceputul lunii decembrie.

CrystalGifts.ro
    2. Fa-ti cumparaturile On-line  doar de la comerciantii verificati sau cu renume!

    Atunci cand veti efectua o cautare online, veti descoperi ca exista multe magazine online, iar unele dintre ele ar putea oferi reduceri speciale si oferte irezistibile. Cu toate acestea, pentru a va proteja, ar trebui sa va faceti cumparaturile DOAR de la comerciantii cu reputatie sau de la care puteti obtine cateva referinte, pentru a putea preveni fenomenele de frauda si surprizele neplacute!
     O modalitate de a face acest lucru este prin verificarea recomandarilor sau a feed-back-ului clientilor satisfacuti.
     Daca aceastea nu sunt de gasit,  cel mai bine cautati un alt magazin online. Pe internet, aveti de unde alege, numai faceti-o inteligent!


  3.Verificati cu atentie detaliile modului de cumparare si a modalitatii de livrare!
               
      Cand sunteti la cumparaturi online puteti vedea doar imagini (poze) cu produsele dorite, iar acest lucru poate fi diferit prin anumite elemente de produsul real!
       In cazul in care doriti sa cumparati obiecte de imbracaminte trebuie sa verificati cu atentie detalii ce privesc numarul si dimensiuniile diferite, materialul dorit sau culoarea preferata, astfel sa evitati surprizele.
      Daca tineti cont de aceste sfaturi, in momentul cand va faceti cumparaturile de Craciun/Anul Nou, ve-ti salva o gramada de timp si ve-ti fi feriti de o gramada de frustrari .Ve-ti dovedi eficienta!
      Craciunul est o perioada de celebrare a bucuriei Nasterii Domnului, iar procesul de cumparare a cadourilor ar trebui sa fie,de asemenea, un prilej de bucurie..
      Daca ve-ti avea in minte sfaturile de mai sus si ve-ti tine cont de ele, atunci cand ve-ti ,,merge" la cumparaturi online pentru Cadourile de Craciun, ve-ti imbina placerea cu eficienta!

Have Fun!














Idei De Cadouri Neobisnuite ... De Craciun!



Ce este un Cadou de Craciun neobisnuit? 
Iti spui, ce as putea sa primesc drept Cadou, neobisnuit?
Nimeni, nu se astteapta, niciodata, sa primeasca drept Cadou de Craciun, mai ales din partea prietenilor sau a celor dragi, un cadou mai excentric, mai neobisnuit, cum ar fi un catel sau o broasca testoasa, nu-i asa?

Cu toate acestea, cand va decide-ti sa faceti drept Cadou de Craciun un astfel de cadou, un animal de companie, de exemplu, este recomandat sa luati in consideratie cateva lucruri.

 In primul rand, asigurati-va ca viitorul proprietar iubeste cateii sau animalele, si si-ar asuma responsabilitatea de a avea propriul animal. In afara de asta, trebuie sa iei in considerare faptul ca proprietarul este capabil sa detina un animal, iar parintii sau familia trebuie sa isi dea, de asemenea, consimtamintul, sa-l adopte.
In cazul in care, destinatarul este un copil, este bine de discutat in prealabil cu parintii, astfel incat sa puteti afla ce fel de animal ar trebui cumparat: unul mic sau unul mare, sau orice alte caracteristici puteti obtine.

Si nu doar atat. Trebuie luat in considerare mediul inconjurator al copilului. In cazul in care proprietarul locuieste intr-un apartament mic, decizia de cumparare a unui catel, sa zicem, de talie mare, nu ar fi o alegere prea inteleapta! (Chiar daca aceasta este dorinta exprimata!) Mai mult, dintr-o bucurie, ai putea cauza viitorului proprietar, o problema!

Un alt lucru pe care trebuie sa il ai in vedere, atunci cand vrei sa oferi drept Cadou de Craciun un animal, este gradul de supunere si dresare al acestuia. In cazul in care destinatarul este un copil activ, probabil un Jack Russell Terrier ar fi potrivit. Dar daca afli ca ar prefera un catelus mic, atunci probabil un Chiwawa ar fi potrivit.

Un ultim aspect care trebuie avut in vedere, trebuie sa raspunda la urmatoarea intrebare: Persoana sau familia, este in masura sa sustina financiar un catel (sau orice animal de companie intra in discutie)?
Cu foarte mici exceptii, orice animal sau pasare de companie are nevoie de ingrijire regulata, hrana, anumite accesorii si ... afectiune. Daca familia are deja probleme financiare sau intampina greutati in asigurarea traiului de zi cu zi, un nou membru al familiei nu ar fi o idee prea inspirata!

Trebuie sa va ganditi de 2 ori inainte dea decide sa daruiti un animal de companie drept Cadou de Craciun, caci inainte de toate un animal reprezinta ... un suflet!



15 Idei Pentru Cadouri De Craciun, Pentru Femei, Barbati, Copii



15 Idei Pentru Cadouri De Craciun

Cu toata zarva nebuna, bucuria si pregatirile ce prevad sosirea Craciunului, un lucru la care cu totii ne gandim si il avem in vedere sunt ... Cadourile pentru cei dragi: copii, sot/sotie, prieteni, parinti.

De aceea, in calitate de expert in vanzari si marketing, m-am gandit sa va vin in ajutor cu cateva idei de cadouri de Craciun. Si de la bun inceput vreau sa va recomand, ca in momentul in care porniti in cautarea unui cadou pentru un El sau o Ea, indiferent de ocazia pentru care este oferit, dar mai ales pentru sarbatorile de Craciun -  care au o incarcatura emotionala puternica si aparte, puneti-va urmatoarea intrebare:

Care ar fi Cadoul ideal pe care mi-as dori sa il primesc de Craciun, daca as fi El sau Ea? 
De la copii aflam mai usor, dar cu adultii sta problema mai altfel! 

Cu siguranta ca nu doar o data ti-ai pus TU intrebarea: Cu ce si de unde sa incep?

Toata lumea merge la mall, dar mie nu imi place aglomeratia si zarva de acolo. Iar in perioada Sarbatorilor de Iarna, aglomeratia este si mai mare. De aceea, va ofer mai jos cateva sugestii pentru a a va ajuta sa cumparati Cadoul IDEAL pentru femeile, barbatii, copiii si prietenii din jurul vostru.


 Idei De Cadouri De Craciun Pentru FEMEI

1. BIJUTERII

Ati putea crede ca o bijuterie este o idee comuna, dar trebuie avut in vedere faptul ca cele mai dorite lucruri de catre femei sunt fara nici un dubiu, ati ghicit ... bijuteriile!
Si nu ar fi pacat ca la o sarbatoare cum este Craciunul, a carui semnificatie speciala sunt Cadourile, sa le inselam asteptarile???
Aceasta nu inseamna ca trebuie sa cautati o piesa foarte scumpa, pentru a va arata dragostea, nuuu! Gestul, si faptul ca acest Cadou este aliniat cu o dorinta permanenta si mai ale este oferit din inima, are darul de a creste mult mai mult valoarea unei bijuterii.
In afara sentimentelor sincere, exista o mare varietate de piese de unde poti alege un cadou ideal: inele, bratari, coliere, pandative, obiecte pentru piercing etc.
De asemeni, nu trebuie sa-ti faci griji pentru ca nu iti poti permite mai mult, caci nu exista probleme in a obtine o bijuterie eleganta batuta cu diamante la preturi de pana in 1.000 Ron.



2. PRODUSE DE COSMETICA

 Daca credeti totusi ca o bijuterie este un cadou "prea comun", ati putea lua in considerare cumpararea unei casete cosmetice sau a unui parfum deosebit. Nu este nici un mare secret ca femeilor le place sa se fardeze si sa se machieze, indiferent daca au 3 ani sau 8o de ani. Prin urmare, daca stiti ca ii place un ruj sau un fard sau isi doreste un parfum mai deosebit, dar nu se-ndura (ca-i prea scump!), nu ezitati si faceti-i o surpriza printr-un Cadou de Craciun. 
Puteti profita de reducerile si promotiile de Sarbatori si cumparati fie casete cu cosmetice sau un mix de piese diverse pentru a forma un set complet! De fapt, cred ca aceasta modalitate ar putea fi cea mai putin costisitoare.


3. ALBUMUL DE AMINTIRI

Pentru cineva care nu are un buget prea mare care sa-i permita cadouri mai costisitoare pentru cei dragi, un album pentru fotografii sau chiar o rama foto in care sa inserezi o fotografie, este o solutie ideala. 
Ca o marturisire, dintre cele 5 idei de Cadouri pentru femei pe care vi le recomand, aceasta este pe lista mea de preferinte, deoarece imi place sa vad chipul persoanelor dragi atat pe birou la servici, cat si in casa in fiecare camera sau pe hol!
De altfel, este si o metoda minunata de a clasifica anumite amintiri minunate!
Oferta este extrem de variata, iar achizitionarea unui set de rame foto, sau a unui album de la un magazin on-line este facila si deloc costisitoare. 
Dupa ce ati decis cu privire la magazin si la ramele sau albummul preferat, tot ceea ce trebuie sa faceti este sa obtineti cateva fotografii cu momente frumoase impreuna, de exemplu, ceremonia de celebrare a casatoriei, celebrarea unei zile de nastere sau alte evenimente placute. Modalitati de a obtine aceste fotografii sunt nenumarate, iar azi este mai usor ca niciodata sa afli date sau imagini cu cineva. Dar va las pe voi sa va ganditi la modalitatea cea mai "eleganta". Eu va dau doar o idee: Facebook!


4. ACCESORII

Se observa din ce in ce o schimbare de directie in studierea comportamentului consumatorilor, si anume renuntarea la kitch-uri si chinezarii in favoarea lucrurilor facute de mana si creativitatea omului - hand made.
Accesorii cum ar fi un ceas incrustat in lemn sau o poseta stil traista, o bluza traditionala tesuta si brodata manual  confera purtatorului distinctie, particularitate si un usor non-conformism.
Un ceas, de exemplu. mai deosebit, nu serveste doar scopului de a arata timpul, ci mai ales va da o nota de eleganta care va completa toaleta unei doamne. Nu constituie un secret faptul ca doamnele vor gasi diferite ocazii sa asorteze un ceas, o poseta sau un hand-made.
Aceasta demonstreaza rolul important pe care il avem noi in alegerea unui ceas sau unui alt accesoriu frumos si elegant, pentru a-l transforma intr-un Cadou de Craciun apreciat!


5. O SEDINTA LA BEAUTY SALOON SAU MASAJ

Oferirea, drept Cadou de Craciun o sedinta de beauty, este un mod ideal de a-ti arata dragostea si importanta pe care o acorzi acestui moment special. Acest Cadou implica faptul ca va doriti alaturi o doamna speciala careia ii acordatati toata increderea, dragostea si relaxarea.
Totusi, e bine sa aveti in vedere faptul ca un astfel de Cadou este mai costisitor, iar inainte de a face achizitia, e bine sa va informati putin si sa aveti un buget prestabilit.


Idei De Cadouri Pentru BARBATI

1. IMBRACAMINTE

Se stie ca barbatii sunt mai practici (insa nu mai putin pretentiosi), astfel ca, probabil, nu vor pune mare accent pe caracterul "mai special" al Cadoului de Craciun,  dar vor aprecia un Cadou practic.
Magazinele on-line ofera o varietate de articole de imbracaminte pornind de la cravate, pantaloni, imbracaminte de iarna, blanuri, geci si paltoane, blugi, costume, pulovere etc. In functie de bugetul fiecaruia, putem obtine un cadou potrivit atat la preturi mici, dar si articole de firma la preturi destul de convenabile (ce nu includ chiria spatiului din mall, plata utilitatilor, marketingului sau a angajatilor!)

Inainte de a lua decizia de a cumpara un articol de imbracaminte pentru o persoana speciala din viata ta: sot, iubit, frate, parinte sau cel mai bun prieten, asigurati-va ca acea persoana are nevoie de acel articol de imbracaminte, ce culori preferate are sau ce modele si stil de moda apreciaza.

2. ACCESORII PENTRU HOBBY-URI

Military Shop - Campanie 10%
O surpriza placuta si o idee de Cadou de Craciun pentru cel drag ar fi, de exemplu, un gadget vis-a-vis de hobbyul pe care acesta il are: citit - carti, audiobook-uri, sport - o pereche de pantofi de sport sau un echipament, pescuit/vanatoare - un abonament... si exemplele pot continua. 
Este recomandat, mai intai sa va asigurati ca persoana in cauza si-ar dori sau ar avea nevoie de acel lucru sau obiect. Daca nu sunteti sigur ce tip de gadgeturi s-ar potrivi hobby-ului respectiv, poti face o cautare pe Google sau sa intri in discutii pe forumuri de profil.

 3. GADGETURI PENTRU CALCULATOR

Este persoana careia doresti sa-i faci un Cadou Special de Craciun un impatimit de calculatoare? Daca DA, puteti obtine numeroase idei de Cadouri de Craciun, de la un magazin on-line de produse electronice cum este E-mag sau, de ce nu, chiar de la un magazin off-line. 
Sau puteti cauta un prieten sau o persoana specializata in software sau hardware careia sa-i cereti sfatul legat de aparitiile in domeniu.
Pentru copii sau tineri, puteti lua in considerare o consola sau un joc, oricum, tot in sarcina dumneavoastra intra identificarea a ceea ce-si doreste persoana careia i se adreseaza Cadoul.

 

4. CEASURI

Ceasurile sunt cadouri ideale, indiferent daca se adreseaza unui barbat sau unei femei, deoarece completeaza mereu o tinuta eleganta.
Atunci cand este utilizat in mod corespunzator, ceasul poate aduce eleganta si stil utilizatorului. Un lucru care trebuie avut in vedere este sa va asigurati ca este ... UNIC si, ca persoana respectiva, nu il are, deja!




Idei De Cadouri Pentru Copii

Desi, si noi adultii ne bucuram si asteptam sosirea Craciunului si a Sarbatorilor de Iarna cu bucurie si veselie, cand vine vorba de cei mici... nu exista termen de comparatie. Este de observat si de admirat grija cu care isi pregatesc scrisorica catre Mos Craciun, acorda atentie mai multa comportamentului cand vine vorba de a fi ascultatori si ordonati, dar mai ales....asteapta Cadourile de Craciun ca pe o rasplata suprema! Desi, si in timpul anului primesc numeroase alte cadouri.
KidsPlaza.ro

1. JOCURI SI JUCARII

Faptul ca cei mici cred in Mos Craciun condce cu usurinta la aflarea raspunsului la intrebarea:Ce Cadou de Craciun sa ii iau copilului meu?
Dorintele celor mici pot fi indeplinite, mai ales ca exista o multitudine de cadouri de Craciun care pot sa aduca bucuria pe fetele copiilor. In cazul in care copilul dumneavoastra nu-si doreste un cadou anume, este recomandat sa va indreptati atentia catre cadouri educative si utile.
Se stie ca baietii de exemplu, sunt mai curiosi din fire si vor sa invete mereu ceva nou. De aceea, una dintre ideile de Cadou de Craciun ar putea fi cumpararea unui glob pamantesc antistres. Pe langa relaxare, acesta ofera celor mici si posibilitatea de a descoperi lumea. Tot pentru baieti puteti alege jocuri educationale, jocuri de sortare cu forme si culori, jucarii cu sunete sau interactive. Mai mult ca sigur, copilul dumneavoastra se va bucura sa descopere cum se construieste o masina, un robot, o casa sau un trenulet.Dar nici mingile nu trebuiesc uitate din lista sau vehiculele electrice sau cu pedale!
De asemenea, puteti alege, atat pentru baieti, cat si pentru fete, un instrument de calcul cu ajutorul caruia vor invata cu placere tabla inmultirii si a impartirii.
Cele mai bune idei de cadouri pentru fete sunt papusile. Papusa Barbie sau Cleopatra sunt printre papusile pe care orice fetita ar dori sa le aiba. Hainele, parfumurile dar si ursuletii trebuie si ele incluse in lista de cadouri de Craciun pentru fete.
Jucariile pentru copii trebuie alese si in functie de activitatile pe care cei mici le practica zi de zi. In cazul in care copilul dumneavoastra doreste sa-si faca o colectie cu personajele din desenele animate pe care le urmareste in fiecare zi, adaugati pe lista de cadouri pentru copii mini-robotii care intruchipeaza personajele lor preferate.

 2. TELEFOANE MOBILE,  iPHONE, CONSOLE SI JOCURI VIDEO

Cu adolescentii deja lucrurile se schimba! Un obiect "la moda" si la mare cautare in randul tinerilor este ... telefonul mobil, iphone, iphad sau ce e nou si in trend. De acest lucru profita si comerciantii venind cu oferte atragatoare da care putem beneficia si noi, parintii.
Apoi, atat  pentru fete cat si si pentru baieti consolele si jocurile video pot fi o solutie salvatoare de Cadou de Craciun. Atentie insa la jocurile alese deoarece copiii pot fi influentati de ceea ce se intampla in joc. Mai indicate ar fi bicicletele, patinele sau patinele cu rotile, sau alte accsorii sportive insotite de indrumari si constientizari al beneficiului pe care il aduce miscarea in general.

3. APARATE DE INGRIJIRE PERSONALA

O placa de indreptat parul, un uscator sau un epilator vor face o surpriza placuta tinerelor domnisoare, mai ales daca aceste obiecte nu se regasesc in noptiera. 
Iar un aparat de barbierit va intari increderea si va schimba atitudinea tanarului adolescent. 

4. SEJUR DE SARBATORILE DE CRACIUN

Daca atunci cand sunt mici copiii asteapta Craciunul si Sarbatorile de Iarna pentru a merge la colindat si a astepta darurile Mosului, dupa 13-14-15 ani, tinerii, in cautarea personalitatii, cauta modalitati separate de petrecere a acestor zile.

 Spune-mi pe ce partii te dai, si iti spun ce echipament iti trebuie. Intra pe Wintermag.ro 

Desi este recomandat ca, Craciunul sa ramana o sarbatoare '' a familiei'', ar fi un consum de energie inutil sa ne asezam in calea evolutiei modei si a timpurilor. Astfel, inchirierea unei cabane sau cumpararea unui bilet pentru  fiul/fiica ta si grupul de prieteni, nu poate fi decat o surpriza placuta care va poate scuti de griji! In plus, dati dovada de incredere, de leader si bun organizator, conferind bucurii si siguranta de ambele parti.

5. PARFUMURI SI COSMETICE                

Oricine a fost adolescent isi aduce aminte cat de mult valoreaza fiecare banut, mai ales cand constientizarea faptului ca esti dependent financiar de veniturile parintilor, te face sa vezi si sa intelegi altfel lucrurile, si sa acorzi valoare si maruntisurilor care tin de nevoile personale. Astfel, valoarea unu ruj, a unui deodorant, parfum sau unui after shave, o realizezi doar atunci cand nevoia te impinge sa ti le cumperi singur (mai ales daca esti elev sau student in alta locatie), iar cand il asociezi cu un Cadou primit de Mos Craciun, valoarea pare ca este mai mare.